Gossip Girl : “…You don’t know a good thing until it’s gone. And found something else.”

” - Nu plec nicaieri deocamdata. / - Nu pleca nicaieri deocamdata. / – De ce plangi?/ – Plang pentru ca m-am facut singura sa plang cand am zis “deocamdata”. Deocamdata nu sunt suficient de puternica sa ma descurc fara tine, deocamdata nu am suficient farmec fara tine aici. / -Te iubesc. Plang de fericire acum../ - Plangi ca e gratis. Intr-o zi, o sa ne coste scump prietenia asta, si nu o sa putem sa platim un pret atat de mare. / – Biletul de avion? / – Despartirea. / – Eu nu o sa am niciodata bani sa cumpar despartirea…” 

“Look at me. Look at Me! You suck, to me you suck. I kind of hate you. But Alex, you do not get unlimited chances to have the things you want. And this I know. Nothing is worse than missing an opportunity that could change your life.” 

Grey’s Anatomy. 

I fall fast and hard.

Fac repede pasiuni. Si pierd repede entuziasm. Si uneori astept ceva timp pana la o noua pasiune. Ceva timp bunicel. Sunt oportunitati de care te lovesti, care te atrag dar pe care le pierzi din lipsa. Lipsa de atentie, de timp, de curaj, de entuziasm. Ah da, si sa nu uit: lipsa de motivatie. Ce altceva ar putea sa te motiveze mai mult decat pasiunea?! Mereu fac lucruri din pasiune, foarte rar compromisuri. Iar teoria suna extrem de bine. Am ajuns sa fiu diplomata doar uneori. Lucrurile frumoase imi plac mai rar, si nu e vorba de gust. E vorba ca aleg mereu lucrurile greu de obtinut, lucrurile alea de sus de undeva, lucruri care pe altii ii deranjeaza dar pe mine ma motiveaza. Ideea este sa tintesti sus. Si dimineata sa nu invoci the bad karma. Ideea este in a te controla. Sentimentele reale sunt doar cu circuit inchis: tu si cu “your persons”, in afara si in fata pasiunilor tale nu ai slabiciuni, esti puternic si motivat. Si cand obtii ceva de sus, satisfactia e imensa, ca in economie. Esti puternic si inteligent. Si te implici intr-atat incat sa nu doara cand pierzi din atentie, curaj sau entuziasm. Doar ca inevitabil, actionand asa nu pierzi. Niciodata. Nu pana acum. Castigi. Timp cel putin. Si oameni care te admira, oameni slabi care si-ar dori sa fie ca tine. Oameni care iti aprecieaza puterea si curajul de a nu plange pentru rahaturi, de a nu te plange pentru lucruri chiar tari care ti se intampla, dar pe care cu alti ochi le vezi grele si imposibile. Sunt doar lucruri care te formeaza. Sunt de bine. Lucrurile de care, repet te lovesti, si le treci, le rezolvi, le traiesti, si pastrezi amintiri si nu resentimente sau prostii. Mai tarziu vei fi pusa in fata unei aceleasi situatii, dar vei stii cum sa castigi. Si… e tare. Si. O pasiune pentru un obiect, sau o actiune sau o stare de spirit nu e nici viciu, nici tabiet, nici obsesie. O pasiune pentru o persoana nu e dragoste. Poate fi prietenie sau pur si simplu ‘having fun’. (slab fiind insa, pasiunea pentru o persoana e echivalentul unui capat de lume). Give a smile to Osa.

NC, Camila!

Nu indeplineste vise!

Mai mult sau mai putin obligata, zilele astea ma tot gandesc la Craciun, la sarbatori in general, la chestii cu familia si prietenii, ce doresc sa-mi aduca Mos Craciun si ce-mi doresc pentru la anu’. Mai in gluma mai in serios, Shpilky crede ca Mos Craciun exista. Mai in gluma sau mai in serios, in fiecare an, in dimineatza de Craciun Shpilky bifeaza tot de pe lista ei de <cadouri dorite>, pentru ca merita. Pentru ca la ea mereu vine Mos Craciun in noaptea dinspre 24 spre 25 decembrie si dimineatza se trezeste frumos devreme devreme si desface cadouri. Mos Craciun exista, si Mos Craciun aduce cadouri. M-am supus unui exercitiu de memorie si am incercat sa-mi amintesc ce mi-am dorit eu Craciunul trecut si ce-am primit, si poate ce-ar trebui sa cer si anul asta. Nu am stiut. Niciodata de Craciun nu mi-am dorit asa ceva… <de Craciun>. Intre noi fie vorba, nu prea mi-l imaginez eu pe Santaaa incercand saracu’ sa-mi impacheteze intr-o cutie colorata <sa fiu fericita> si sa-i mai puna si funda. Sau si mai urat de atat, nu cred ca se duce Santa vreodata pentru vreunul dintre noi sa ne faca vreo combinatie cu vreun prince/princess charming. La naiba. Mos Craciun chiar aduce cadouri; nu indeplineste vise si nici nu face combinatii. Si atunci trebuie sa fii perfect de inteligent ca un copil d-ala mic sau ca Shpilky si sa ceri lui Mos Craciun lucruri frumoase dar materiale: multaaaa ciocolata, bluzita aia de la Zara de pe raftul 3 din colt, zapada, un snowboard, o papusa noua, o masinutza de colectie… In conditiile astea, ma mai gandesc putin la ce mi-as dori de Craciun. In conditiile astea, ma intreb: daca nu Mos Craciun indeplineste visele atunci cine? Cu siguranta visele nu se indeplinesc asa pentru ca asta ne dorim, pentru vise trebuie sa alergi si sa plangi daca e nevoie. Si niciodata nu e suficient sa fii cuminte un an intreg. Visele sunt vise si sunt grele si sunt frumoase. Iar Mos Craciun e o alta poveste, desigur e o alta poveste cu farmec… Nu-mi doresc nimic. Sunt un copil implinit probabil. So far. O sa cer si anul asta intr-o punga mareeeeee de cadouri sa-mi aduca “sa nu se schimbe nimic din tot ce am acum”, la care am adaugat “sa fiu iubita si fericita” si  o granita directa cu Franta, la nord de Baneasa. Desigur ca se vor schimba multe din ce am acum, desigur ca tot ce am acum creste: unii devin mai destepti, altii devin mai frumosi, unii devin departe… Nu stiu cum se face ca de Craciun sunt mereu fericita. Iar apartamentul meu zici ca e Bvd. Magheru’ pimpuit de sarbatoare :)). Mos Craciun indeplineste oare vise?

ah… si inca ceva: “pe Ana inapoi lui Alex”

Ieri am invatat asa : 72% dintre indivizi sunt oameni normali, sunt ok, n-au nimic special, n-au nimic bun sau rau, exista, si consuma aer, 27% dintre indivizi au ceva, dar nu exceleaza, sunt si ei ok, dar okei spre ‘promite’ si doar 1% dintre indivizi alcatuiesc categoria aia de oameni ‘super tari’, oameni pe care ii admiri, care fac ceva util si interesant cu viata lor, oameni destepti, frumosi si prieteni, oamenii aia pe care ii vezi pe strada si incepi sa strigi ca la concertele lui Michael Jackson.Acum… care sunt sansele ca acest 1% sa se concentreze si sa se formeze intr-un singur loc, si mai mult decat atat eu sa ma pot bucura ca am cunoscut oameni doar de 1%. CNMV creeaza branduri. Ii caracterizezi in doua cuvinte si mereu sunt alte doua cuvinte la fiecare dintre ei, iar cand in afara contextului spui din nou acele doua cuvinte imediat le zici si numele- branduri. Desigur ca sunt subiectiva, si desigur ca nu stiu cum e in alta parte (dar am auzit). Sunt ferm convinsa ca liceul pe care l-am terminat m-a format, m-a format cu oamenii lui, cu obiceiurile lui. Ma gandesc acum la colegii mei de clasa, mi-e dor de ei, si un lucru e clar: noi un colectiv foarte unit nu am fost. Dar eram toti puternici, eram toti absooooolut incapatanati si diferiti. Exact trasaturile care in mintea mea construiesc un brand. Nume precum Lespe, Apo, Paul&co, Mălă, Ana Gâ, NitzaTM, Sims, Palitza, Ioni si VictorSiAlexandra au o rezonanta credeti-ma. Si acum trec mai departe, la prieteni prieteni pe bune. Tot aici i-am gasit si i-am pastrat. I-am luat cu mine acasa. Care sunt sansele sa adun langa mine oameni 100% diferiti, oameni cu pasiuni si idei, oameni care stiu sa comunice (stiu sa vorbeasca corect si explicit la asta ma refer), oameni care stiu mereu ce vor si de multe ori e greu sa ii multumesti, oameni de la care primesti neincetat dovezi, fara sa le ceri, oameni care sunt pur si simplu acolo. Normal, orice gashca are un jackass, unu resposabil cu linistea si disciplina (de fapt, responsabil in general), un nebun care rade intr-un mare fel, o blonda, doua, o fitzoasa si un fitzos, vreo inca doi care rup mereu petrecerile, una mica si nebuna, ‘baiatu rau’ devenit ala cu capu’ pe umeri samd. I-am ales? Posibil. Am avut de unde… I-as da la schimb? Niciodata. Nu vreau altii… Ma enerveau enorm oamenii aia tristi tristi care imi ziceau mereu: “la facultate nu e asa, o sa vezi.. Nu o sa mai fiti VOI”. Iata ca a inceput facultatea, iata ca a trecut o luna si ceva din ea, si tot NOI suntem. In alte locuri dar la fel de ‘impreuna’. In cu totu si cu totu alte locuri- era inevitabil asta pentru ca… suntem diferiti-total diferiti. La fel ca in liceu insa, e foarte important sa stiu ce a mancat fiecare la micul-dejun si daca i-a placut. (E o metafora asta ) dar destul de aproape de adevar). Ma enerveaza iar oamenii aia si mai tristi care zic “baaai nu exista prietenie intre fete si baieti, sigur e altceva la mijloc.” Baaai asta se invata in liceu . Exista prietenie, si exista cei mai tari prieteni din lume si sunt ai mei. I’m sorry. Mi-e dor de liceu. Imi place la facultate. Nu plang si poate ca nu vreau inapoi, pentru ca vin acasa si ei ma asteapta. Prietenii din liceu. De departe poti sa ii cunosti pe cei din “Mihai Viteazul” zic eu dupa zambet. Ne-au invatat sa zambim aici. Doar ca, precum brandurile fiecare zambim altfel, la fel de frumos si de interesant. 

 8 Noiembrie 2007- ziua Colegiului National “Mihai Viteazul”, Bucuresti – “Scoala pe dos”

(Victor, Lety, Alina, Radu!, Serbam, Shpilky, Ralucx, monk, Vlad)