CNMV si personal Branding

Ieri am invatat asa : 72% dintre indivizi sunt oameni normali, sunt ok, n-au nimic special, n-au nimic bun sau rau, exista, si consuma aer, 27% dintre indivizi au ceva, dar nu exceleaza, sunt si ei ok, dar okei spre ‘promite’ si doar 1% dintre indivizi alcatuiesc categoria aia de oameni ‘super tari’, oameni pe care ii admiri, care fac ceva util si interesant cu viata lor, oameni destepti, frumosi si prieteni, oamenii aia pe care ii vezi pe strada si incepi sa strigi ca la concertele lui Michael Jackson.Acum… care sunt sansele ca acest 1% sa se concentreze si sa se formeze intr-un singur loc, si mai mult decat atat eu sa ma pot bucura ca am cunoscut oameni doar de 1%. CNMV creeaza branduri. Ii caracterizezi in doua cuvinte si mereu sunt alte doua cuvinte la fiecare dintre ei, iar cand in afara contextului spui din nou acele doua cuvinte imediat le zici si numele- branduri. Desigur ca sunt subiectiva, si desigur ca nu stiu cum e in alta parte (dar am auzit). Sunt ferm convinsa ca liceul pe care l-am terminat m-a format, m-a format cu oamenii lui, cu obiceiurile lui. Ma gandesc acum la colegii mei de clasa, mi-e dor de ei, si un lucru e clar: noi un colectiv foarte unit nu am fost. Dar eram toti puternici, eram toti absooooolut incapatanati si diferiti. Exact trasaturile care in mintea mea construiesc un brand. Nume precum Lespe, Apo, Paul&co, Mălă, Ana Gâ, NitzaTM, Sims, Palitza, Ioni si VictorSiAlexandra au o rezonanta credeti-ma. Si acum trec mai departe, la prieteni prieteni pe bune. Tot aici i-am gasit si i-am pastrat. I-am luat cu mine acasa. Care sunt sansele sa adun langa mine oameni 100% diferiti, oameni cu pasiuni si idei, oameni care stiu sa comunice (stiu sa vorbeasca corect si explicit la asta ma refer), oameni care stiu mereu ce vor si de multe ori e greu sa ii multumesti, oameni de la care primesti neincetat dovezi, fara sa le ceri, oameni care sunt pur si simplu acolo. Normal, orice gashca are un jackass, unu resposabil cu linistea si disciplina (de fapt, responsabil in general), un nebun care rade intr-un mare fel, o blonda, doua, o fitzoasa si un fitzos, vreo inca doi care rup mereu petrecerile, una mica si nebuna, ‘baiatu rau’ devenit ala cu capu’ pe umeri samd. I-am ales? Posibil. Am avut de unde… I-as da la schimb? Niciodata. Nu vreau altii… Ma enerveau enorm oamenii aia tristi tristi care imi ziceau mereu: “la facultate nu e asa, o sa vezi.. Nu o sa mai fiti VOI”. Iata ca a inceput facultatea, iata ca a trecut o luna si ceva din ea, si tot NOI suntem. In alte locuri dar la fel de ‘impreuna’. In cu totu si cu totu alte locuri- era inevitabil asta pentru ca… suntem diferiti-total diferiti. La fel ca in liceu insa, e foarte important sa stiu ce a mancat fiecare la micul-dejun si daca i-a placut. (E o metafora asta ) dar destul de aproape de adevar). Ma enerveaza iar oamenii aia si mai tristi care zic “baaai nu exista prietenie intre fete si baieti, sigur e altceva la mijloc.” Baaai asta se invata in liceu . Exista prietenie, si exista cei mai tari prieteni din lume si sunt ai mei. I’m sorry. Mi-e dor de liceu. Imi place la facultate. Nu plang si poate ca nu vreau inapoi, pentru ca vin acasa si ei ma asteapta. Prietenii din liceu. De departe poti sa ii cunosti pe cei din “Mihai Viteazul” zic eu dupa zambet. Ne-au invatat sa zambim aici. Doar ca, precum brandurile fiecare zambim altfel, la fel de frumos si de interesant. 

 8 Noiembrie 2007- ziua Colegiului National “Mihai Viteazul”, Bucuresti – “Scoala pe dos”

(Victor, Lety, Alina, Radu!, Serbam, Shpilky, Ralucx, monk, Vlad)